Înţeleg din ce în ce mai bine că noi, oamenii, suntem cumva legaţi într-un mod foarte adânc de tot ce are viaţă. Totul este o creaţie. Fie că vorbim despre un câmp cu flori sau despre colegii de lucru, despre o pictură sau o creaţie muzicală, există o modalitate pentru fiecare dintre noi, indiferent de domeniul nostru de activitate, să ne conectăm şi să colaborăm cu această creaţie. Bineînţeles că la 5 ani, când m-am apucat de cântat, nu mă gândeam la lucrurile astea, dar trecând prin viaţă alături de un partener aşa de puternic cum este muzica, am reuşit să experimentez multe taine ale vieţii. Am văzut că foarte multe personalităţi celebre din domeniul muzical îşi separă cumva viaţa personală de carieră, de ceea ce prezintă pe scenă în momentul actului artistic. Eu nu am putut niciodată să fac lucrul acesta. Am ştiut că eu sunt una şi aceeaşi, oricând şi oriunde. Cea pe care o cunosc părinţii şi fratii, cea pe care o cunosc oamenii din oraş şi cu atât mai mult, cea pe care o cunoaşte Dumnezeu, cu rele şi cu bune. Nu mi-am încurajat niciodată firea să o ia razna în direcţia asta, din cauză că orice deviază de la smerenie şi realitate e un lucru care ne poate pune sufletul într-un pericol imens. Elvis Presley cânta: “It's one for the money, two for the show, three to get ready, now go, cat, go.” Realitatea este că nu doar astăzi, ci şi în trecut se cânta mult pentru bani şi show. Nu este nimic greşit în a face bani sau în a te distra.
Dar cumva am ajuns într-un loc în care creaţia nu mai este în primul rând simbolul sufletului şi al frumosului, ci motorul banilor şi al afirmării.
Cât ţine însă de mine, încerc să trăiesc cântând şi să cânt trăind. Să rămân aproape de tot ce îmi reaminteşte de imaginea creaţiei în mâna Creatorului. Să rămân aproape de muzică, aşa cum a fost ea menită să ne ocrotească, nu să ne robească. Cel puţin aşa înţeleg eu muzica. Ultimul cântec la care am început să lucrez este pe tema despre care vă scriam mai sus: “It goes one for the money, two for the show, three to get ready, but where do we go? One for the money, two for the show, but music was for the soul. Be careful little feet which stage you stand on, be careful little eyes what type of things you’re looking for, be careful little mouth what you sing for. “