Clubul de Ajutor Social

Cuza Vodă nr. 23

Întâlniri lunare și acțiuni sociale

Sigur, la o privire superficială toți oamenii par grăbiți, cufundați în lumea lor. Probleme, examene, cumpărături, semafoare. Dincolo însă de această normalitate cred că în spatele fiecăruia dintre noi stă o poveste. O poveste de viață. Unele sunt frumoase, colorate și inspirative, în timp ce altele pot fi de-a dreptul tulburătoare cuprinse de tot felul de nevoi. Prețul care trebuie plătit pentru răscumpărarea și ajutarea acestor persoane a fost și este dulce-amărui. Uneori e greu să permiți oamenilor imperfecți să-și facă locuință în inima ta, dar după ce le asculți și le înțelegi povestea, ajungi să-i accepți,  să-i iubești necondiționat, să le vezi frumusețea, darurile, chemarea și să investești în toate acestea. Acțiunile clubului de ajutor social sunt centrate în mijlocul acestor oameni. Alătură-te și haidem să-i slujim pentru ca aceste persoane defavorizate să dobândească abilități sociale și competențe profesionale care-i să-i ajute mai apoi în viață.

Liderul grupului: Cristina Minculescu

Absolventa a facultatii de psihologie din Oradea, Cristina Minculescu a ales să-și croiască viața alături de oameni în nevoie. Pentru o bună bucată de vreme a locuit împreună cu ei ca să-i poată înțelege și să le cunoască cultura. Cu experiența acumulată aici a decis să pornească o întreprindere socială astfel încât în timpul în care acești oameni urmează diferite cursuri de perfectionare profesională ea să le vorbească și să-i ajute să se reintegreze într-o societate care i-a respins.