Donează

Schimbă cultura orașului tău!
Împreună contăm!


Nimic din ce facem nu este lipsit de sacrificiu. Toate evenimentele, ateliere sau serile tematice au putut fi organizate pentru că cineva a ales sa fie generos. Ajută-ne să fim mai prezenti în viața publică. Susține proiectele noastre care-L duc pe Dumnezeu mai aproape de oameni. Fii și tu parte a acestei aventuri.

Redirecționează 2%

Din impozitul pe venit reţinut anual de stat, poţi aloca 2% către o cauză în care crezi, redirecționând-o către un ONG. Prin formularul 2% îi spui statului în ce direcţie vrei să se ducă o parte din taxele plătite de tine, contribuind astfel în mod direct la dezvoltarea unui domeniu pe care îl consideri important.

Formularul se poate completa la calculator sau de mână, cu majuscule, citeţ, corect şi apoi se semnează. Nu e nevoie să calculezi suma aferentă celor 2% din impozitul pe venit în rubrica dedicată şi nici să anexezi fișa ta fiscală.
Redirecţionând 2% din impozit pentru ASOCIAȚIA DECENU.EU până la data de 25 mai 2018, promovezi proiectele decenu.eu, evenimente organizate cu excelență, care comunică valorile creștine cu pasiune pentru a modela cultura și societatea în care trăim.
Dacă nu completezi formularul 2%, banii tăi vor intra automat la bugetul de stat şi nu poţi şti cum şi în ce au fost investiţi. Așa că ia atitudine şi fii parte a proiectelor Decenu.eu.
Ne-ar ajuta să duci vestea mai departe şi să susţii proiectele Decenu.eu în faţa celor din familie, a colegilor şi prietenilor, pentru ca şi ei să completeze formularul 2% pentru Asociația Decenu.eu.

Descarcă

Formularul 230 dacă în 2017 ai avut venituri din salarii sau din pensii, sau Formularul 200 dacă în 2017 ai realizat venituri (și) din activități independente (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii).

Completează

formularul urmărind instrucțiunile de la finalul documentului descărcat (datele Decenu.eu sunt precompletate).

Trimite

formularul la Administrația Financiară (ANAF) de care aparții până la 25 mai 2018, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată. Sau sună-ne și venim să-l ridicăm!

Donează direct

Prin card

În curând veți putea dona și folosind plata online cu cardul bancar, direct de pe site, sigur și confortabil.

Prin transfer bancar

Donațile pot fi făcute și prin transfer bancar online sau la ghișeul băncii. Aici ai posibilitatea să menţionezi la rubrica „detaliile plăţii” proiectul sau evenimentul către care doreşti să fie direcţionată donaţia.


ASOCIAȚIA DECENU.EU
CUI: 37579166
NR. INREG: 15/A/10.03.2017
IBAN: RO21INGB0000999906900531
BANCA: ING BANK

Prin Paypal

Donează suma dorită pentru susținerea proiectelor noastre, prin Paypal, o soluție simplă și de încredere. Nu este obligatoriu să aveți un cont, puteți folosi direct cardul de credit.


Implică-te într-unul dintre cluburile decenu.eu

și lasă ca pasiunea și competențele tale să aducă un plus